In programul uneia dintre zile au fost incluse doua ore de rafting , plutarit , cum spunem noi romanii , pe raul Ayung din insula Bali .
Un peisaj de vis , pentru a ajunge la rau, am coborat 500 de trepte , aveam impresia ca am coborat in interiorul pamantului , fiind inconjurati de doi pereti de aproximativ 150 de metri , acoperiti de padure tropicala si de stanci pe care din loc in loc s-au sculptat scene din renumita lor poveste a Ramaiadei .
Pana in acea zi nu mai participasem la o astfel de aventura.
In cele doua ore, cat a durat raftingul, am trait diferite emotii; linistea si placerea alunecarii cu barcuta peumatica pe luciul apei si incantarea provocata de peisaj , apoi teama , atunci cand in mijlocul raului apareau bolovani uriasi ,pe care trebuia sa-i ocolim.
Ocolirea nu reusea intotdeauna , barca se intorcea impotriva curentului , inaintand cu spatele , apoi reveneam , caderi de nivel , si izbiri de stancile care strajuiau raul , chiar si impotmoliri din care am iesit cu efort.
Dupa acest lant de emotii, de toate nuantele ,ajungand la punctul final , am inceput sa tragem concluziile . Unii spuneau ca : a fost interesant , frumos , emotionant ,sau putin obositor si nu mai doresc sa repete experienta .
Altii doresc sa mai repete experienta , desi nu s-au distrat in mod deosebit .Eu am asociat acest rafting cu plutirea barcii , care ne poarta in aceasta viata ,in directia data de curentul destinului , pana la punctul final ...
Barca este lansata pe Raul vietii, cu bucurie si fericire pentru lansatori ,care sunt parintii nostrii .
Noi plutim fara griji , nu pentru ca nu suntem inconjurati de posibile pericole , dar nu suntem constienti de ceea ce se petrece in jur , iar conducerea barcii este in mana parintilor ocrotitori , care se straduiesc , ca orice" organizator de calatorii' , sa ne asigure confortul , indrumandu-ne pentru a incepe sa intelegem unde ne aflam .
Totul este minunat pana cand devenim constienti de ceea ce se intampla , asemanator cu iesirea din Rai ?!
Constientizand ne creem propria noastra realitate si incepem sa opunem rezistenta la a accepta , realitatea altora .
Prima rezistenta o opunem realitatii ,pe care cei mai apropiati incearca sa ne-o impuna , cea a parintilor .
Incepem noi sa vaslim , marind viteza , ocolind , izbindu-ne de stanci , intorcandu-ne chiar impotriva curentului .
Obositi si epuizati , in cazul fericit constientizam ca navigam cu incapatanare , contra curentului.
Incepem sa ne redirectionam , ne linistim , am scapat de teama , avem confortul care ne permite sa vedem frumusetea vietii care ne inconjoara , ce usurare , plutim , dusi de curentul vietii nostre , a destinului care trebuie indeplinit .
Intelegem ca nimic din ceea ce ne dorim, nu se gaseste impotriva curentului vietii , oricate eforturi am face .
In ideea ca ceea ce ne dorim este binele.
Intrebarea de la sfarsitul raftingului , despre care v-am povestit , seamana cu aceia pe care ne-o punem cand ajungem aproape de punctul terminus , al Raului vietii : daca am mai dori sa reluam experienta , care se cheama , viata in aceasta forma , de om ,pe pamant ?
Raspunsul va fi sigur ,dependent de modul in care a decurs "raftingul vietii " fiecaruia , de emotiile traite in toate situatiile ivite , de numarul si greutatea obstacolelor, pentru a caror depasire a trebuit sa vasliti , inloc sa plutiti cu placere dusi de curent.
Am auzit cu totii , oameni concluzionand intrun fel sau altul trecerea prin viata .
In concluzie , de cate ori simtim un disconfort fizic sau sufletesc , trebuie sa ne oprim o clipa si sa analizam care ar fi cauza discordantei dintre energiile care formeaza forta fluxului vietii noastre .
